CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 516 / 2015
AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art.27 alin.(1) din Lega nr.217/2003 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.205 din 24 martie 2014, cu modificările ulterioare
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea art.27 alin.(1) din Lega nr.217/2003 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.205 din 24 martie 2014, cu modificările ulterioare, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B185 din 29.04.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art.27 alin.(1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul stabilirii unui termen de cel mult 72 de ore pentru judecarea cererilor pentru emiterea ordinului de protecție.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, titlul trebuie reformulat, astfel:
Lege
privind modificarea art.27 alin.(1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie
3. Având în vedere natura intervenției legislative propuse, partea dispozitivă a articolului unic trebuie reformulată, astfel :
Articol unic. - Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:.
Pe cale de consecință, expresia 1. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins: trebuie eliminată.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.